Sculpturile fac parte din colecţia Muzeului Metropolitan de Artă din New York: sunt statui antice greceşti, chinezeşti sau indiene, dar şi elegante lucrări în stil clasic ale unor sculptori europeni din secolele XVIII – XIX, precum şi obiecte sculptate, cu funcţie ceremonială, ale unor civilizaţii exotice.
Un grup de artişti din comunitatea MakerBot, pasionaţi de ideea „democratizării” uzului imprimantelor 3D, a studiat cele 34 de lucrări propuse şi a realizat proiectele tridimensionale, care pot fi descărcate de pe site-ul Thingiverse.
Condiţia realizării este, desigur, să existe o imprimantă performantă, capabilă să printeze în detaliu copii ale respectivelor capodopere, cum este The Replicator al firmei MakerBot, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de imprimante 3D.
Sursa: Discovery News